I. Intrari in vigoare:
- Hotărârea nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
- Se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării;
- Cuprinde anexe vizand măsuri pentru
- creşterea capacităţii de răspuns,
- asigurarea rezilienţei comunităţilor,
- diminuarea impactului tipului de risc.
- Legea nr. 171/2020 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
- La articolul 24, litera a) va avea următorul cuprins:
a) executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), cu excepţiile prevăzute de lege;
- La articolul 26 alineatul (1), literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:
a) executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), de către investitor şi executant;
b) executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), precum şi continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizaţii de construire în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor şi executant;”
- Ordinul nr. 2673/2020 pentru completarea Ordinului ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2
- După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 91, cu următorul cuprins: “ 91. – În perioada 1 august-15 septembrie 2020, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează certificate de situaţii de urgenţă, la cerere, operatorilor economici a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 în perioada stării de urgenţă.”
- Ordinul nr. 876/2233/2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3080/2008 privind constituirea Comitetului de investiţii pentru Fondul de participare JEREMIE pentru operaţiunile domeniului major de intervenţie 1.2 “Accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii” din cadrul axei prioritare 1 “Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient”, Programul operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice” 2007-2013
- S-a modificat Anexa la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.080/2008 privind constituirea Comitetului de investiţii pentru Fondul de participare JEREMIE pentru operaţiunile domeniului major de intervenţie 1.2 “Accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii” din cadrul axei prioritare 1 “Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient”, Programul operaţional sectorial “Creşterea competitivităţii economice” 2007-2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 24 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 172/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
- Modificarile vizeaza aspecte precum indemnizatia, obligatia angajatorului de informare, alte obligatii ale angajatorilor
II. Decizie ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
ÎCCJ – Decizie nr. 20/2020 din 07 iulie 2020, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală:
- Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în Dosarul nr. 792/1.748/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal cu privire la calculul pedepsei amenzii în caz de concurs de infracţiuni, în situaţia în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru fiecare infracţiune concurentă este diferită.”
- Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în caz de concurs de infracţiuni, în ipoteza în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru infracţiunile concurente este diferită, pedeapsa rezultantă se determină astfel:
- se cumulează pedeapsa amenzii celei mai grele cu sporul de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite;
- se determină numărul de zile-amendă, prin cumularea numărului celui mai mare al zilelor-amendă stabilite pentru o infracţiune cu sporul de o treime din totalul zilelor-amendă corespunzătoare celorlalte amenzi;
- se stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărţirea cuantumului pedepsei rezultante a amenzii la numărul de zile-amendă rezultante.
Click here for all the legal updates.