Noutati legislative 09.03.2026 – 15.03.2026

1. Au fost adoptate modificari in materie fiscal-bugetara

  • Act normativ: Ordonanta de urgenta nr. 13/2026;
  • Data intrarii in vigoare: 9 martie 2026;
  • Art. V, alin. (1) din Legea 239/2025 a fost modificat prin art. I din OUG 13/2026, astfel conditiile pentru cesionarea partilor sociale ale unei societati cu raspundere limitata se aplica tuturor asociatilor si nu doar asociatului care detine controlul societatii;
  • Reamintim ca, regulile pentru cesionarea partilor sociale ale asociatului unei societati cu raspundere limitata sunt:
    • in termen de 15 zile de la data cesiunii, cedentul, cesionarul sau societatea notifica organului fiscal central actul de transmitere a partilor sociale si actul constitutiv actualizat cu datele de identificare a noilor asociati;
    • daca societatea inregistreaza obligatii fiscale restante, precum si alte creante bugetare, aceasta sau cesionarul constituie garantii care sa acopere valoarea obligatiilor restante cuprinse in certificatul de atestare fiscala emis;
    • la inregistrarea cesiunii in registrul comertului, daca societatea inregistreaza obligatii fiscale restante, precum si alte creante bugetare, se prezinta dovada acordului organului fiscal cu privire la constituirea de garantii.
  • Conform art. IV din OUG 13/2026, au fost abrogate art. 5, 8 si 16 din OUG 70/2024, respectiv s-a eliminat notificarea de conformare e-TVA ce presupunea ca, in situatia in care se identificau diferente semnificative intre valorile precompletate prin decontul precompletat e-TVA (P300) si valorile completate de persoana impozabila prin decontul de TVA (D300) autoritatile fiscale trimiteau o notificare de conformare.
  • Reamintim ca, la inceputul anului a fost eliminata obligatia contribuabililor de a raspunde la notificarile de conformare (privind diferentele identificate intre decontul de TVA completat de acestia si decontul de TVA precompletat de autoritati), cat si sanctiunile pentru incalcarea acestei obligatii;
  • Prin art. V din OUG 13/2026 a fost suspendata pana la data de 31 decembrie 2026 aplicarea dispozitiei de la art. 7, alin. (10) din Legea 207/2015, ce prevedea ca analiza de risc se efectueaza periodic, caz in care organul fiscal stabileste si clasa/subclasa de risc fiscal a contribuabilului, ce se comunica contribuabilului, la cererea acestuia.

2. Au fost adoptate modificari privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca

  • Act normativ: Ordonanta de urgenta nr. 11/2026 pentru modificarea si completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca;
  • Data intrarii in vigoare: 9 martie 2026;
  • Conform art. 85, alin. (1) din Legea 76/2002, modificat prin art. I, pct. 17 din OUG 11/2026, angajatorii care incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata, someri in varsta de peste 50 de ani, someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale, someri de lunga durata, tineri care nu sunt incadrati in munca, nu urmeaza studii si nu participa la programe de formare profesionala, persoane care nu au putut ocupa loc de munca si sunt victime ale violentei domestice, mame care au calitatea de someri cu cel putin 3 copii in intretinere, cu varste de pana la 18 ani, sau persoane care au calitatea de someri si care au executat o pedeapsa privativa de libertate sau care au fost condamnate la executarea unei pedepse, a unei masuri educative sau a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, o suma in cuantum de 2.250 lei, cu obligatia mentinerii desfasurarii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 18 luni.
  • Potrivit art. 85, alin. (3) din Legea 76/2002, modificat prin art. I, pct. 17 din OUG 11/2026, facilitatea mentionata anterior se acorda angajatorilor si in situatia in care, pe parcursul perioadei de acordare a acestora sau a celei in care exista obligatia legala de mentinere a desfasurarii raporturilor de munca, persoanele beneficiare isi pierd statutul de parinte unic sustinator al familiei monoparentale sau in cazul care nu au putut ocupa loc de munca si sunt victime ale violentei domestice aflate in perioada valabilitatii masurilor dispuse prin ordin de protectie, iar aceste masuri inceteaza.

3. A fost majorat salariul minim brut pe economie

  • Act normativ: Hotararea nr. 146/2026 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata;
  • Data intrarii in vigoare: 13 martie 2026;
  • Conform art. 1 din HG 146/2026, incepand cu data de 1 iulie 2026, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, se stabileste in bani, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 166,667 ore pe luna, reprezentand 25,949 lei/ora.

4. Au fost adoptate modificari referitoare la examinarea investitiilor straine

  • Act normativ: Ordonanta de urgenta nr. 17/2026 privind modificarea si completarea unor acte normative;
  • Data intrarii in vigoare: 13 martie 2026;
  • Prin art. 21, alin. (1) din OUG 46/2022, adaugat prin art. I, pct. 3 din OUG 17/2026, au fost adaugate mai domenii sensibile, printre care se numara si domeniul tehnologiilor critice si avansate, sectorul farmaceutic, agroalimentar, in care dobandirea de active corporale si/sau necorporale in scopul desfasurarii unei activitati economice poate afecta securitatea nationala ori ordinea publica;
  • Potrivit art. 3, alin. (1), lit. b) din OUG 46/2022, modificat prin art. I, pct. 4 din OUG 17/2026, sunt supuse examinarii si avizarii Comisiei pentru examinarea investitiilor straine directe (CEISD) investitiile straine directe a caror valoare depaseste pragul de 5.000.000 de euro, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei valabil pentru ultima zi a exercitiului financiar din anul anterior realizarii operatiunii;
  • Conform art. 3, alin. (22 ) din OUG 46/2022, adaugat prin art. I, pct. 6 din OUG 17/2026, daca, in cursul unei perioade de un an, doua sau mai multe operatiuni interdependente sunt realizate de aceeasi persoana fizica si/sau juridica sau au loc intre aceleasi persoane fizice si/sau juridice, ele sunt considerate ca reprezentand o singura investitie, daca valoarea fiecarei operatiuni in parte este situata sub pragul de 5 milioane de euro. Obligatia depunerii cererii de autorizare se naste la momentul la care valoarea cumulata a operatiunilor atinge pragul valoric de 5 milioane de euro mentionat anterior.

5. Au fost adoptate modificari privind drepturile pacientului

  • Act normativ: Legea nr. 27/2026 pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003;
  • Data intrarii in vigoare: 14 martie 2026,
  • Conform art. 4, alin. (2) din Legea 46/2003, adaugat prin art. unic, pct. 1 din Legea 27/2026, pacientul are dreptul ca, dupa consultatia initiala, sa fie ghidat si programat pentru urmatorul consult sau pentru urmatoarea investigatie necesara stabilirii diagnosticului, printr-un mecanism organizat de unitatea medicala respectiva;
  • Potrivit art. 11, alin. (2) din Legea 46/2003, adaugat prin art. unic, pct. 2 din Legea 27/2026, toate persoanele asigurate au dreptul la a doua consultatie medicala, platita de sistemul de asigurari medicale, cu scopul de a obtine a doua opinie medicala pe baza investigatiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, daca aceasta este justificata.