Noutati legislative 20.04.2026 – 26.04.2026
1. A fost adoptata procedura de inregistrare fiscala a sediilor secundare ca platitoare de salarii
- Act normativ: Ordinul nr. 508/2026 pentru aprobarea Procedurii de inregistrare a sediilor secundare ca platitoare de salarii si de venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006, precum si pentru modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.699/2021 pentru aprobarea formularelor de inregistrare fiscala a contribuabililor si a tipurilor de obligatii fiscale care formeaza vectorul fiscal;
- Data intrarii in vigoare: 24 aprilie 2026;
- Conform art. I din Ordinul 508/2026, s-a aprobat Procedura de inregistrare a sediilor secundare ca platitoare de salarii si de venituri asimilate salariilor(formularul 060), prevazuta in anexa nr. 1 a prezentului act normativ;
- Reamintim ca, de la 1 ianuarie 2026, obligatia de inregistrare fiscala a sediilor secundare s-a redus de la cinci salariati la doar unul.
2. A fost adoptat Programul de sustinere a cuplurilor si a femeilor singure pentru cresterea natalitatii
- Act normativ: Hotararea nr. 264/2026 pentru aprobarea Programului social de interes national de sustinere a cuplurilor si a femeilor singure pentru cresterea natalitatii;
- Data intrarii in vigoare: 24 aprilie 2026;
- Conform art. 1, alin. (1) din HG 264/2026, s-a aprobat Programul social de interes national de sustinere a cuplurilor si a femeilor singure pentru cresterea natalitatii, care consta in acordarea unui sprijin financiar beneficiarilor eligibili, in scopul asigurarii accesului la servicii de reproducere umana asistata;
- Potrivit art. 2, alin. (1) si (3) din HG 264/2026, beneficiarii eligibili ai programului sunt cuplurile, casatorite sau necasatorite, precum si femeile singure care au indicatie medicala pentru efectuarea procedurilor de reproducere umana asistata medical, emisa de un medic specialist in obstetrica-ginecologie cu competenta in tratamentul infertilitatii si reproducere umana asistata medical. De asemenea, varsta femeii beneficiare trebuie sa fie cuprinsa intre 24 si 42 de ani impliniti la data depunerii cererii de inscriere in program;
- 3 din HG 264/2026 prevede ca, sprijinul financiar se acorda beneficiarilor eligibili in cuantum de maximum 15.000 lei, sub forma a doua vouchere digitale, respectiv un voucher pentru medicamente, in valoare de 5.000 lei, si un voucher pentru proceduri medicale, in valoare de 10.000 lei.