Noutati legislative 06.10.2025 – 19.10.2025

1. Au fost adoptate modificari cu privire la Codul Muncii

  • Act normativ: Legea nr. 149/2025 pentru completarea art. 1181 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii;
  • Data intrarii in vigoare: 12 octombrie 2025;
  • Conform art. 1181, alin. (4) din Legea 53/2003, adaugat prin art. unic din Legea 149/2025, salariatii care au in intretinere copii in varsta de pana la 18 ani, incadrati in grad de handicap, beneficiaza de 8 zile pe luna de munca la domiciliu sau in regim de telemunca, cu exceptia situatiilor in care natura sau felul muncii nu permite desfasurarea activitatii in astfel de conditii;
  • Potrivit art. 1181, alin. (5) din Legea 53/2003, adaugat prin art. unic din Legea 149/2025, salariatii care au in intretinere 2 sau mai multi copii incadrati in grad de handicap cu varsta de pana la 18 ani, beneficiaza suplimentar fata de numarul de zile prevazut in paragraful anterior, pentru fiecare copil, de doua zile pe luna de munca la domiciliu sau in regim de telemunca;
  • 1181, alin. (6) din Legea 53/2003, adaugat prin art. unic din Legea 149/2025 prevede ca, de zilele de munca la domiciliu sau in regim de telemunca mentionate in paragraful anterior beneficiaza si salariatii care au in intretinere copii gemeni, tripleti sau multipleti cu varsta de pana la 18 ani.

2. A fost adoptata metodologia de acordare a e-voucherelor pentru achizitionarea tehnologiilor asistive si de acces de catre persoanele cu dizabilitati

  • Act normativ: Ordinul nr. 723/2025 privind aprobarea Metodologiei de acordare a e-voucherelor pentru achizitionarea tehnologiilor asistive si de acces de catre persoanele cu dizabilitati;
  • Data intrarii in vigoare: 8 octombrie 2025;
  • Conform art. 1 din Ordinul 723/2025, s-a aprobat Metodologia de acordare a e-voucherelor pentru achizitionarea tehnologiilor asistive si de acces de catre persoanele cu dizabilitati, cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezentul ordin;
  • Potrivit art. 1, alin. (1) din Anexa la Ordinul 723/2025, prezenta metodologie are scopul de a stabili etapele, criteriile de eligibilitate, responsabilitatile partilor implicate si documentele/instrumentele de lucru necesare activitatii de acordare a tehnologiilor asistive si de acces prin intermediul unui e-voucher din cadrul proiectului „Incluziune sociala pentru persoane cu dizabilitati prin tehnologii asistive si de acces: TECH-ASSIST“;
  • Conform art. 2, lit. i) din Anexa la Ordinul 723/2025, tehnologia asistiva si de acces reprezinta orice articol, echipament, aplicatie software sau produs care este utilizat in scopul de a creste, mentine sau imbunatati capacitatile functionale ale persoanelor cu dizabilitati. Desi cuprind si unele dispozitive medicale, tehnologiile asistive si de acces reprezinta o categorie distincta, cu scopuri predominant functionale si sociale, nu exclusiv medicale;
  • 6, alin. (1) din Anexa la Ordinul 723/2025 prevede ca, beneficiarii sprijinului financiar acordat prin e-vouchere sunt persoanele cu dizabilitati, respectiv persoanele carora mediul social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale si/sau asociate, le impiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata societatii, necesitand masuri de protectie in sprijinul integrarii si incluziunii sociale;
  • Conform art. 11 din Anexa la Ordinul 723/2025, perioada de valabilitate a e-voucherului este de sase luni de la data emiterii acestuia;
  • Potrivit art. 12, alin. (1) din Anexa la Ordinul 723/2025, valoarea maxima a unui e-voucher pentru achizitionarea de tehnologii asistive si de acces va fi de 39.900 lei, cu TVA inclus. Produsele vor fi distincte si/sau complementare (inclusiv accesoriile necesare functionarii produselor alese);
  • Pentru a se asigura o distributie echitabila si flexibila a resurselor, fondurile se vor pune la dispozitia solicitantilor prin doua sesiuni succesive. In cadrul fiecarei sesiuni se vor parcurge urmatoarele etape: preinscrierea, inscrierea grupului-tinta, evaluarea nevoilor si validarea e-voucherului, asa cum se prevede in art. 13, alin. (1) din Anexa la Ordinul 723/2025.

3. Au fost adoptate modificari cu privire la reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului

  • Act normativ: Legea nr. 150/2025 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului;
  • Data intrarii in vigoare: 16 octombrie 2025;
  • 5, alin. (2) din 0G 6/2021 a fost abrogat prin art. unic, pct. 5 din Legea 150/2025, respectiv s-a eliminat exceptia de la interzicerea introducerii pe piata a unor produse din plastic de unica folosinta. Astfel interdictia de introducere pe piata se va aplica si urmatoarelor produse din plastic de unica folosinta:
  • betisoarele de urechi, agitatoarele pentru bauturi, paiele din plastic de unica folosinta pentru uz medical, utilizate in scopuri medicale sau utilizate de un profesionist in sanatate in scopuri medicale;
  • betisoarele din plastic de unica folosinta utilizate de un prestator de servicii medico-legale sau in scopuri stiintifice;
  • paiele de plastic de unica folosinta pentru uz medical, in scopuri medicale sau utilizate de un profesionist in domeniul sanatatii pentru scopuri medicale, utilizate in casele de ingrijire, unitati de invatamant, locuri de detentie.
  • Conform art. 6, alin. (4), lit. b), modificat prin art. unic, pct. 6 din Legea 150/2025, incepand cu anul 2030, sticlele pentru bauturi, respectiv sticlele pentru bauturi cu o capacitate de pana la 3 litri, inclusiv dopurile si capacele acestora trebuie sa contina plastic reciclat in proportie de cel putin 30%, calculat ca medie pentru toate astfel de sticle introduse pe piata nationala.