Beneficii sporite pentru angajați: concediu mai lung pentru îngrijirea copiilor bolnavi și a celor cu dizabilități

1. Salariatii vor putea sa intre in concediul pentru ingrijirea copilului bolnav pana la implinirea varstei de 12 ani

  • Act modificator: Legea 179/2023 pentru modificarea art. 26 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate; Data intrare in vigoare:06.2023;
  • Potrivit noilor modificari asiguratii au dreptul la concediu si indemnizatie pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 12 ani, iar in cazul copilului cu handicap, pentru afectiunile intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;
  • Anterior acestei modificari, lucratorii puteau sa intre in concediul medical pentru ingrijirea copilului bolnav pana cand acesta implinea varsta de 7 ani;
  • Reamintim faptul ca acest concediu se acorda, de principiu, timp de 45 de zile calendaristice pe an (insa in anumite situatii perioada poate fi mai lunga).

2. A fost extinsa aria operatorilor economici care risca sa fie amendati pentru comercializarea de bauturi alcoolice catre minori

  • Act modificator: Legea 174/2023 privind modificarea si completarea Legii nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice; Data intrare in vigoare: 23.06.2023;
  • Potrivit noilor modificari, cuprinse de art. 2 pct 231 din Legea 61/1991, au fost extinse sanctiunile contraventionale pentru cei care pun la dispozitie alcool catre minori, astfel ca  pot fi amendate cu  sume intre 100 – 500 de lei nu doar localurile, ci si orice alte unitati care comercializeaza sau pun la dispozitie in mod gratuit bauturi alcoolice;
  • Reamintim ca anterior acestor modificari era considerata ca fiind contraventie servirea cu bauturi alcoolice, in localurile publice, a consumatorilor aflati in vadita stare de ebrietate, precum si a minorilor, referindu-se doar la localurile publice si la fapta de servire;
  • Fapta prevazuta la 231, savarsita in mod repetat, va putea duce chiar la suspendarea pe o perioada cuprinsa intre 10 si 30 de zile a activitatii.

3. A fost prelungita valabilitatea programului de transport interjudetean si a licentelor de traseu

  • Act modificator: Ordinul 1268/2023 pentru prelungirea valabilitatii programului de transport interjudetean si a licentelor de traseu; Data intrare in vigoare: 19.06.2023;
  • Potrivit acestui ordin, prin derogare de la prevederile 55 alin. (11) si (12) din Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora stabilite prin Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, Autoritatea Rutiera Romana – A.R.R. prelungeste, valabilitatea pana la data de 31 decembrie 2023, la solicitarea operatorilor de transport, a  licentelor  de traseu valabile la data intrarii in vigoare a prezentului ordin, cu plata tarifului aferent;
  • Prelungirea valabilitatii licentelor de traseu aferente programului de transport interjudetean se stabileste prin procedura de catre Autoritatea Rutiera Romana – A.R.R..

Click here for all the legal updates.